DESPRE AUTOR

Mi-am început călătoria de la Alfa spre Omega pe la jumătatea lui noiembrie, anul de graţie 1983, la Timişoara. Un drum nu foarte sinuos şi îndeajuns de ascendent ca orice satisfacţie resimţită să capete altă valoare şi toate şuturile în fund să fie paşi spre înainte. Am visat să ajung polonic, şofer de troleibuz, pompier, apoi conductor de tren. Şi acum, când scriu aceste rânduri şi mi-am propus să nu ignor vreun şir de detalii biografice, mai păstrez încrederea tonică a acestor dorinţi.

În urma mea, scurtul voiaj înşiră zile ce au fost la timpul lor, aproape fiecare, câte o nouă aventură. O nouă călătorie dus, la început în patru labe, apoi în două. Hotărât, voi evita să mă înfăţişez în cele ce urmează ca un narator de obârşie barocă şi asemenea unui bard cu paşii împleticiţi în lirica heteroclită a vremurilor de astăzi.

După o revoluţie şi cei şapte ani de acasă dintre care câţiva petrecuţi la Oradea, următorii doisprezece i-am trăit tot la Timişoara, la liceul teoretic botezat după numele ziaristului francez – Jean Louis Calderon – ce a pierit în nebunia evenimentelor de la Bucureşti din decembrie 1989, proaspăt fostă şcoală de partid, situată în peretele dinspre Orient al clădirii TVR şi Radio Timişoara şi pe aceeaşi arteră cu Fabrica de bere, prima din ţară, ridicată în scop militar de către Eugeniu de Savoya. Sunt mândru şi onorat că am făcut parte din prima generaţie integrală de absolvenţi, considerată, pe bună dreptate, un etalon pentru tot ceea ce avea să urmeze. Clasele de liceu le-am săvârşit, cu bune şi rele, speranţe şi dezamăgiri inutile, sub semnul profilului uman. Nu înainte însă de a avea îndrăzneala să fac pe placul apropiaţilor şi să urmez o specializare de chimie şi biologie pentru medicină. Însă ştiinţa însăşi nu-şi putea permite o asemenea complicaţie.

Neaşteptat, cel puţin pentru mine, am obţinut la examenul de bacalaureat o notă surprinzător de mare. Multă vreme voi socoti acest examen ca fiind acela ce m-a solicitat cel mai mult, chiar dacă înainte şi după bacalaureat au existat altele, poate mult mai importante.

Cel dintâi contact cu lumea presei a survenit tot în anii de liceu, când am ajutat un prieten să împrăştie o publicaţie locală şi gratuită prin parbrizele maşinilor sau prin intersecţii fierbinţi, cu scrâşnituri de roţi grăbite.

Printr-a unşpea, am devenit mândru colaborator la departamentul de sport al cotidianului regional de parbriz „Prima oră”. I s-au succedat, ca anotimpurile şi odată cu ele, „Ziua de vest” şi „Focus Vest”. Pentru prima o(a)ră, eram „binecuvântat” de un Om, dac liber în exprimare şi port, cu acel condei de mult râvnit. Puteam uita interviurile de domeniul fantasticului personal, cronicile fictive adesea rescrise şi tabletele închipuite de pâna atunci. „Scrie ce vrei, dar scrie bine. Fii aţos!”, mi-a zis Regele. Am încercat să-i urmez sfatul şi porunca nu doar din politeţea ce se cuvine a fi manifestată după demersul ce mi-a fost încredinţat. Pentru încredere, prima din sfera unei profesii.

Pentru a completa geometria sacră a gazetăriei, după numele liceului absolvit şi vecinătatea istorică ce-l mărginea, m-am dat spre sfătuială pentru a reuşi la examenul de admitere la facultate. Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Teologie şi Ştiinţe ale Comunicării pe atunci (ulterior, Filosofie; acum Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării), specializarea Jurnalism şi Limba şi Literatura Franceză. După tripla îmbrăţişare, ca proaspăt student-boboc şi cu eforturile neplătite, dar răsplătite, am fost acceptat la Curtea Regelui Fotbal, să fac parte dintre viteji. Doar ca semn de nobilă recunoştinţă am rămas de atunci şi până astăzi, şutând după pofta inimii în Mingea de pe urmă. Nu sunt jurnalist! Unele lucruri trebuie făcute doar o singură dată în viaţă! Prin al doilea an universitar, dezgustat de aspectele jurnalismului local (fără a generaliza!) şi, implicit, văzând cum primul val al lipsei de profesionalism spulberă visul meu de Pulitzer local cu viteza cu care face să se prăbuşească un castel de nisip, mă gândeam că voi sfârşi licenţiat în a intermedia afaceri cu autovehicule din străinătate.

Seninul mi-a zâmbit şi m-a privit fix în ochi. Mi i-a deschis şi mi-a îndrumat paşii spre administraţia publică, mai întâi ca stagiar, apoi ca pasionat. Vreme de mai bine de un an am fost unul dintre asistenţii de încredere ai purtătorului de cuvânt de la Instituţia Prefectului Judeţul Timiş. O femeie. O Doamnă! Apolitic, am lucrat cu oameni, pentru ei şi împreună cu ei. Nu am nicio culoare politică, cunoscând articolul 292 din Codul Penal cu privire la falsul în declaraţii, mărturisesc: nu am desfăşurat activităţi de poliţie politică înainte de decembrie 1989. De politică însă m-am îndrăgostit. Şi de administraţia publică. Am preferinţele mele fără a înghiţi vreo broască ţestoasă dimineaţa pe stomacul gol, la micul dejun. Am descoperit ceva fascinant dincolo de orice politică. Diplomaţia! Din acel moment, în acea direcţie îmi cimentez călătoria, singura politică ce mă însoţeşte fiind aceea a paşilor mărunţi, dar siguri.

Din luna octombrie a lui 2008, coordonez Serviciul de Relaţii Internaţionale din cadrul Centrului de Promovare a Culturii de Securitate (CPCS) şi, începând cu aceeaşi dată, am ales să devin membru al Serviciului de Ajutor Maltez în România (SAMR). Impresionat peste aşteptări de Crezul Maltez, în ianuarie 2010, mă bucur de propunerea primită – aceea de a deveni membru în Cercul de Conducere al organizaţiei de Tineret Maltez – şi o accept.

          Am absolvit cei patru ani de facultate în estivalul lui 2006, cu lucrarea de licenţă „Administraţia publică locală şi limitele accesului la informaţie”. Ca un soi de continuare a demersului personal în acest sens, am urmat cursul postuniversitar de tip master „Mass-media şi relaţii publice. Tehnici de redactare” şi, în acelaşi timp, Şcoala de Înalte Studii Europene Comparative (SISEC), urmând modulul de Politică şi Securitate, tot în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. În cel de-al doilea an de masterat, am studiat Relaţii Internaţionale la Universitatea „Droit et Santé” Lille II, din Franţa. M-aş putea referi la un spaţiu geografic, aş putea scrie despre mentalitatea franceză dar, într-un final, aş ajunge în acelaşi loc. La oameni şi la sentimentele lor. La ceva mai mult decât experienţa unui stagiu la o universitate din occident, la vibraţiile unei societăţi cu vicii până atunci necunoscute, dar care trebuiau decodificate, la un cerc restrâns şi totodată cuprinzător de semnificaţii umane, Oameni de dimensiuni locale şi globale de la care am învăţat că avem puterea să ne alegem destinele, nu doar să le acceptăm. Forţa unor astfel de legături între Oameni, ca şi puterea unei armate, este consecinţa fidelităţii ce-i reuneşte.

          M-am întors acasa, la Timişoara. Adică acel loc unde simţi că e cea mai mare nevoie de tine, un singur loc de pe geoidul bombat la Ecuator şi turtit la cei doi poli. Ador Sindromul Marilor Oraşe! Îmi plac marile aglomerări urbane. Am pregătit pentru acelaşi an universitar doua lucrări de dizertaţie, „Informaţie, securitate şi relaţii publice internaţionale” pe de-o parte, „Terorismul – ameninţare asimetrică pentru mediul de securitate naţional, european şi global” pe de alta.

          Între 2009 şi 2010, îndrumat de pasiune, mi-am continuat formarea academică în calitate de student la două cursuri în regim postuniversitar organizate în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” (Bucureşti), pentru ca, tot în 2010, să mă număr printre absolvenţii programului de perfecţionare în domeniu, la Institutul Diplomatic Român (Bucureşti), for subordonat Ministerului Afacerilor Externe.

          În prezent, sunt Doctorand la Şcoala Doctorală Sociologie din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara, demers început la debutul anului universitar 2010-2011.

          Activitatea de cealaltă parte a catedrei am început-o în anul universitar 2006-2007 când tocmai aceia care mi-au călăuzit paşii în vremuri universitare – cei care au reuşit să transforme într-o elită o mulţime de prieteni şi colegi care au ţinut unul la celălalt numai ei ştiu cum (ceva ce nu s-a văzut sau citit măcar) – mi-au  oferit Alternativa. Cei care şi-au respectat promisiunea! Singura teamă ce mă încerca era aceea de a nu fi pe măsura responsabilităţii ce-mi fusese încredinţată! Norocul mi-a zâmbit şi de astă dată. Am avut parte de o mulţime de ochi atenţi şi urechi interesate la orele de seminar. De întrebări atent formulate şi îndreptăţite, de născoceli isteţe şi primire ca în familie. Am avut numai de învăţat! Îi întâlnesc şi astăzi, le păstrez mesajul pe un perete numai al nostru.

          Încrederea odinioară încredinţată a căpătat alte proporţii şi a fost reînnoită. Şi astfel, Visul continuă, iar eu nu contenesc să cred în practica bazată pe fundamente teoretice solide, în puterea cuvintelor potrivite şi a informaţiei alese. Pentru că lumea are nevoie de elite şi maeştrii. Nu de artificii palide ce nu reuşesc să facă Lumină. Nu de futilităţi, falşi profeţi şi oameni-surogat. De heirup-ism al împrejurărilor, de fragmentarismul, mistificările şi manevrele ce poartă pecetea proletcultismului sovietizant. Nu de idealuri de o zi şi construcţii impunătoare ce se dărâmă peste noapte. Nu de mode, ci de modele autentice, de arhetipuri! De Oameni ce nu calcă pe partea umbrită a propriei existenţe, capabili să-şi îndeplinească rolul asumat.

Pentru că, mărturisesc, cred în Oamenii ce pot face Lumină în jurul lor, nu în omuleţii nevolnici ce se dau stăpâni peste teorii pompoase pe care nici ei nu le pricep şi de care nu sunt conştienţi. Pentru că am avut şansa să întâlnesc oameni de caracter, regi, ambasadori, generali, călăuze ale gândirii, oameni de stat şi tot soiul de diplomaţi. Oameni obişnuiţi ce mi-au spus că totul în viaţă e atitudine şi pricepere, mai mult decât matematică, că omul e frumos atunci când e vesel şi râde. Personalităţi exponenţiale cu care mereu voi fraterniza fără a sta nicio clipă pe gânduri.

Pentru că am văzut din Minunile Lumii, metropole impunătoare şi oameni ce trăiesc în sufletul lor. Pentru că am fost martor la miracole sub bolta înstelată şi senină, am simţit revărsarea de trăiri prin maiestoase încăperi şi istorice hemicicluri, am descoperit Capriciile Zeilor, dar am să rămân mereu, în felul meu, necondiţionat, Ambasadorul Oraşului Mare şi nădăjduiesc a rămâne timp cât mai îndelungat nevizitat de maladivii demoni ai orgoliului.

               Abia la Sfârşit, când persoana pe care o voi întâlni nu va fi după Chipul şi Asemănarea celei zărite în icoane, voi considera că am greşit Drumul!

https://vestpress.files.wordpress.com/2008/08/semnaturaalexandrurata.jpg

               Vă stau oricând la dispoziţie pentru orice nelămurire, curiozitate, sugestie, reclamaţie sau a oricărui aspect ce face referire la colaborarea noastră, la persoana mea sau la acest suport virtual.

               De asemenea, părerea Dumneavoastră despre acest suport virtual este binevenită şi va fi tratată corespunzător, cu emoţie şi interes.

                Pentru a mă contacta, Vă rog să utilizaţi FORMULARUL DE CONTACT disponibil on-line sau următoarea adresă de poştă electronică:

Sunteţi rugat(ă) să daţi un click pe imaginea de mai sus sau să urmaţi această legătură pentru pagina ce găzduieşte formularul de contact al autorului/administratorului >>> CONTACT

Responses

  1. […] Despre autor […]


%d blogeri au apreciat asta: